Soiuri

Crama Tata și Fiul

Soiuri românești

Feteasca Albă este un soi românesc de struguri de vin. A apărut că variaţie clonală din soiul Fetească Neagră în spaţiul din zona Moldovei, iar astăzi se cultivă în majoritatea zonelor viticole din România.
Este un soi cultivat înainte de apariţia filoxerei la noi în ţară. Strugurii sunt uniaxiali, de formă cilindrică sau cilindro-conică, de mărime mică sau mijlocie, cu boabe dese, neomogene. Bobul este sferic cu punct pistilar aparent. Miezul este zemos și nearomat. Vinurile obținute din Fetească Albă sunt fine și catifelate și au aromă care amintește de parfumul florilor de viţă, de citrice, floare de tei, flori de câmp, fân sau caisă coaptă.

Feteasca Neagră este un vechi soi autohton de struguri din România, din care se obțin vinuri roșii și roze.
Vinurile din Fetească Neagră se caracterizează printr-o aciditate naturală moderată, o culoare violet, de intensitate medie și printr-un buchet bogat și complex.
Se mai găsește și sub următoarele denumiri: Coada Rândunicii, Coada Rândunicei, Coada Rândunicii, Păsăreasca Neagră, Poama Fetei Neagră.

Este un soi tip muscat provenit din Grecia Antică și se cultivă de cel puțin două milenii pe teritoriul țării noastre.
Bobul este de culoare galben-aurie cu pete ruginii pe partea însorită, crocant și intens aromat.
Vinurile din Tămâioasă Românească, în funcţie de cum au fost elaborate pot fi vinuri ce se pun în consum imediat sau pot fi învechite câţiva ani.
Olfactiv şi gustativ, întâlnim arome cu buchet floral – condimentat intens de caise, pere, busuioc, miere de albine, pepene galben sau ananas.

Băbeasca Neagră este un soi românesc de struguri de vin. Strugurii sunt rămuroși, cu boabe de mărime mijlocie, rotunde, puțin turtite, de culoare neagră-albăstruie. Ajunge la maturitate deplină în a doua jumătate a lunii septembrie.
Vinurile din Băbească Neagră sunt vinuri ușoare, mai puțin extractive, care se servesc la o temperatură de 10-15°C. Se consumă de preferință la preparate din carne – pui fript sau la cuptor, frigărui, cotlet de miel sau friptură de vițel. Datorită conținutului moderat de alcool și acidității ridicate, vinurile din Băbească Neagră se pretează pentru obținerea unor vinuri spumante roze și roșii, unice ca gust și aromă.

Soiuri internaționale

Muscat Ottonel este un soi de viță de vie nobil, pentru vinuri albe aromate, originar din Franța.
Vinul Muscat Ottonel se caracterizează printr-o culoare galben-pai, cu o aromă tipică de muscat care evoluează prin învechire de scurtă durată într-un buchet foarte complex, prin gust fin și delicat.

Se cultivă, de secole, în Franța. În România este răspândit în 41 de centre viticole. Sec, demisec sau dulce, Sauvignon blanc este un vin cu multă viață, plăcut, acid și aromat. Sauvignon blanc este un vin, cu o culoare galbenă-canar cu reflexe verzui strălucitoare. Are aromă destul de intensă, amintind-o pe cea de iasomie sau de mirosul florilor de viță-de-vie. După o perioadă de păstrare, o parte din aromă este estompată și înlocuită de un buchet complex de învechire, care-i accentuează unicitatea.

Riesling italian este un soi de struguri care se cultivă în România în multe centre viticole ca soi pentru vinuri superioare.
Soiul Riesling Italian asigură o gamă largă de vinuri: seci, demiseci, demidulci, sau poate fi folosit ca materie primă pentru spumante, ori distilate învechite din vin.
Buchetul amintește de fructele mediteraneene și de mirosul fânului cosit. În schimb, aroma duce la gustul piersicilor, lăsând în final o ușoară amăreală considerată plăcută.

Merlot este un soi de strugure negru franțuzesc care a apărut în urma încrucișării dintre Cabernet Franc și Magdeleine Noire des Charentes, un soi de struguri extrem de rar.
Alături de Cabernet Sauvignon, Merlot este cel mai cunoscut soi de struguri din care se produc vinuri roșii.
Seducător, complex și catifelat, am putea spune ca Merlot este versiunea mai fină a fratelui său, Cabernet Sauvignon.

Cabernet Sauvignon este unul dintre cele mai răspândite soiuri de struguri, exploatând o gamă cât mai variată de arome și gusturi, în funcție de terroir-ul pe care e cultivat, dar și datorită faptului că este înrudit cu numeroase alte soiuri de struguri.
Cabernet Sauvignon este soiul de vin ideal când vine vorba de îmbunătățirea calităților prin îmbătrânire.

Chardonnay este un soi de struguri și un vin obținut din struguri albi.
Chardonnay sec este un vin elegant, cu o aromă florală distinctă și se recomandă a fi servit rece alături de preparate din pește, crustacee sau specialități din fructe de mare. Vinul este catifelat, suav, tandru, cu aromă ce o amintește pe cea a fânului de curând cosit.
Soiul a pătruns în sortimentul românesc în perioada postfiloxerică.
Analiza modernă a amprentei ADN, efectuată la Universitatea Davis din California, arată că Chardonnay este rezultatul unei încrucișări între soiurile de struguri Pinot Blanc și Gouais blanc. Se crede că romanii au adus Gouais blanc din Balcani și fiind cultivați pe scară largă de către țăranii din estul Franței alături de strugurii aristocratici francezi Pinot Blanc s-a creat posibilitatea de încrucișare a acestor struguri.